Programul de lucru al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Mehedinți este de luni până vineri între orele 08.00 – 16.00

Accesul la informații de interes public se face în conformitate cu prevederile Legii 544/2001:

Descarcă Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

Cerere de informaţii de interes public

Prin informaţie de interes public se întelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei. (art. 2. , lit. b din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public)
Conform prevederilor art. 6, alin (3) din Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public,  solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente:
a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea;
b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public;
c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului.

Pentru a facilita primirea de către dumneavoastră a unui răspuns cât mai prompt, vă rugăm să descărcaţi formularul ataşat şi să-l trimiteţi la email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.  sau pe adresa DJST Mehediti: Aleea Mihai Gusita, nr. 6, Drobeta Turnu Severin.

Responsabil cu aplicarea prevederilor Legii 544/2001: Consilier superior -Dobre Doina

Descarca:

Cerere informatii de interes public

Cerere reclamatie administrativa(1)

Cerere reclamatie administrativa(2)

 

Raport de activitate pentru aplicarea legii 544/2001 pentru anul 2015  (Click dreapta -Salvare pentru a descarca)

Raport de activitate pentru aplicarea legii 544/2001 pentru anul 2016  (Click dreapta -Salvare pentru a descarca)

Descarca raportul privind respectarea normelor de conduita -trimestrul II, 2017.